Doar ganduri
Dincolo de nori e scaparea. De mine, de tine, de tot. Incerc sa respir un altfel de aer. Simplu si tangibil, totul in scopul cunoasterii. Am incercat sa analizez informatia primita pentru a discerne felul in care binele se contopeste cu raul, felul in care oamenii judeca prin non-valorile cu care au fost manipulati. Dincolo de cuvinte trebuie doar sa simti. Urat sentiment sa judeci, frumos sa analizezi. Respirand aerul libertatii putem ajunge la non-constiinta. Atatea valori suprimate ne-au transformat in entitati ce isi doresc sa aiba mai mult decat sa fie. E regretabil faptul ca nu putem transcede in uman. Ne-au indoctrinat ca pe vite, transformandu-ne in aparate de consum, fara de care ei nu ar putea trai.
Dar pana cand?
Pana cand o viata-amara? Pana cand regrete pentru respiratie? Pana cand regrete pentru depresiile matinale uneori prelungite prea mult, dincolo de zile, luni, ani? As vrea o planeta fericita. E un sentiment unic. Empatia dusa dincolo, dincolo de familie, de prieteni, de iubita, dusa la extrem pentru 7 miliarde pe care ii simti cum pulseaza de viata, cu bune si rele, cu vicii si pacate, cu dorinte damnate, regretate, in alt mod reinviate.
De viata secate dorintele mele au renascut. Numai ca sunt intr-un alt plan. Mai putin terestru. E doar o forma de respect pentru creatie, pentru divinitatea folosita difuz si eronat la indoctrinare, divinitatea care v-a condus la pacatul inexistent. Ma uit trist uneori la ce ne inconjoara si observ raul din umanitate. E un rau aparent, dedus din convietuirea cu alti oameni damnati la ridicol, la o prost inteleasa intrupare a informatiei primite. Ne-au facut sa credem ca suntem unici, ca suntem avizi de putere si control fiecare in felul nostru. Regretabila alegere daca ne gandim ca putem conlucra ca sa avem totul, pace si liniste, siguranta si incredere, nu hartuire si teroare. Pana unde vom ajunge nu putem sti. Mizam in continuare pe aparenta noastra de falsa autocunoastere ca sa demonstram perfectiunea gandului nostru suprem.
Suntem patetici. Eu unul m-am saturat de razboaie, fie ele cu Ak-47 sau cu penita. Nu suntem demni de ele. Nu suntem demni sa intram in razboaie. O sa respect rasa asta spurcata denumita omenire cand vom topi tevile de tun sa le transformam in tobogane pentru copiii. Ce pula mea e asa defect sa iti dai seama ca cheltuim pe inarmare atat de mult incat am putea salva planeta asta care ne tine in viata? Buna sau rea, e singura, imbecililor! Ne razboim sa demonstram puterea, NU suntem la olimpiada filmelor porno. NU concuram in centimetri de penis sau in centimetri de cifre la cont. Nu concuram la nimic. Singurul lucru la care concuram e umanitatea, altruism dus la decenta, pentru ca altruismul duce la satisfacerea egoului pentru care atat de multi dintre voi iau viagra sa il simta mai tare.
La ce bun, imbecililor? La ce bun atatea zerouri in cont cand sunteti zero la bun-simt si la decenta?
Dar pana cand?
Pana cand o viata-amara? Pana cand regrete pentru respiratie? Pana cand regrete pentru depresiile matinale uneori prelungite prea mult, dincolo de zile, luni, ani? As vrea o planeta fericita. E un sentiment unic. Empatia dusa dincolo, dincolo de familie, de prieteni, de iubita, dusa la extrem pentru 7 miliarde pe care ii simti cum pulseaza de viata, cu bune si rele, cu vicii si pacate, cu dorinte damnate, regretate, in alt mod reinviate.
De viata secate dorintele mele au renascut. Numai ca sunt intr-un alt plan. Mai putin terestru. E doar o forma de respect pentru creatie, pentru divinitatea folosita difuz si eronat la indoctrinare, divinitatea care v-a condus la pacatul inexistent. Ma uit trist uneori la ce ne inconjoara si observ raul din umanitate. E un rau aparent, dedus din convietuirea cu alti oameni damnati la ridicol, la o prost inteleasa intrupare a informatiei primite. Ne-au facut sa credem ca suntem unici, ca suntem avizi de putere si control fiecare in felul nostru. Regretabila alegere daca ne gandim ca putem conlucra ca sa avem totul, pace si liniste, siguranta si incredere, nu hartuire si teroare. Pana unde vom ajunge nu putem sti. Mizam in continuare pe aparenta noastra de falsa autocunoastere ca sa demonstram perfectiunea gandului nostru suprem.
Suntem patetici. Eu unul m-am saturat de razboaie, fie ele cu Ak-47 sau cu penita. Nu suntem demni de ele. Nu suntem demni sa intram in razboaie. O sa respect rasa asta spurcata denumita omenire cand vom topi tevile de tun sa le transformam in tobogane pentru copiii. Ce pula mea e asa defect sa iti dai seama ca cheltuim pe inarmare atat de mult incat am putea salva planeta asta care ne tine in viata? Buna sau rea, e singura, imbecililor! Ne razboim sa demonstram puterea, NU suntem la olimpiada filmelor porno. NU concuram in centimetri de penis sau in centimetri de cifre la cont. Nu concuram la nimic. Singurul lucru la care concuram e umanitatea, altruism dus la decenta, pentru ca altruismul duce la satisfacerea egoului pentru care atat de multi dintre voi iau viagra sa il simta mai tare.
La ce bun, imbecililor? La ce bun atatea zerouri in cont cand sunteti zero la bun-simt si la decenta?
Comentarii
Trimiteți un comentariu