Asteptand
Asteptand nemurirea uitam caracterul definitoriu de temporar al existentei noastre. Dau o nemurire pe o existenta. Mi se pare un schimb extrem de echitabil, in care muritorul din mine nu pierde nimic. Pentru ce respiram, dar mai ales pentru cine, cand tot ceea ce facem se reduce la o non-existenta, la o noua desertaciune tangibila si regretabila. Visam la absolut, dar ne acoperim de practic si pragmatic, cand ar trebui sa simtim altfel realitatea. Amarul din vorbe vine de la amarul din suflet, amarul din suflet vine de la ceea ce ai si simti fata de ceea ce speri. Poate, odata, toate astea se vor schimba, dar poate vom fi prea batrani si rutinati pentru a le simti la adevarata intensitate. Cred ca primim o pensie emotionala atat de tardiv incat e inutila, nu mai avem cu sa facem trocul de sentimente inaltatoare. Pentru moment, just enjoy freedom, dar uneori te intrebi pana cand sa enjoy un freedom pur ideatic. Va pup cu drag!