blogu' lu' Aky

Poate ca undeva am gresit Cand impleteam dragostea ta cu dragostea mea Si-am incercat sa le las fluide, Abia soptite, Sa-si faca de cap intre dorinte, Intre lumi abia deschise Sau parasite, Mate Poate ca undeva am gresit Cand te iubeam nespus, nespunand asta, Te-am lasat sa vezi nebunul cum isi frange diagonala Intr-un joc de sah alb, Mat … Poate ca am gresit ca m-am nascut, Netrebnic ca un avorton cu plamani, Sau poate am vazut lumina De la capatul tunelului Mata… Degust acum paharul cel mare de vin, Si simt in ochi lacrimi cu venin, As vrea sa-l injectez in ochi de lacrimi prespalati Mati ... Sau poate nu mai vreau nimic, Decat iubire si acceptare prea-totala, Caci sunt si rad si vreau si joc, Toate cu tine, Goala, stralucinda si nu Mata

sunt bipolar ca Terrra, ma joc in constelatii, ma-ntreb in zori de zi, cu ce-au gresit damnatii, ma joc in indecenta ca sa-i descopar gustul, te-admir pe tine goala ca sa-ti descopar trupul, fumez si-nchid ochii ca sa descopar calea, ma-ntreb unde se termina si unde-ncepe zarea, cand zarea-i infinita si dulce precum moartea, un inceput de cor de ingeri, neant precum uitarea, ma uit miop la limite, dar ele nu mai sunt, pipai pe langa mine, dar nici eu nu mai sunt.... fratern-matern precum o mangaiere calda, in goana de iluzii lumea rabda, asteapta ziua ce va sa vina, dinspre lumina, crezand pasiv ca scopul e prea sus, dar ca-i tangibil niciodata nu s-a spus, materia e densa, luceste-ntre planete, citesc printre silabe, dau forme la versete, mi-e teama cand de mine, cand de marete umbre, descopar conotatii, cand vesele, cand sumbre, de fapt e tot iubire si pace-n absolut, eu sunt vibratie sau unda sau doar lut ...

As vrea sa ma inchid cu tine intr-o biblioteca, In care sa-ti recit din Nechita sau sa-ti povestesc din Bruckner, Fara de timp, Fara de spatiu, Poate putina savoare condimentata lasciv cu candoare Poate nimic … Poate doar o strangere de mana din care sa-ntelegi un alt nimic, Sau poate zambetul din ele, Creat din confuz, din pace si lalele Si praf de stele. Tu esti frumos si eu sunt poate doar prea om, Si poate cand iti scriu tu dormi, Nu-mi pasa, nu-mi vand jocul pe fiori, Sau poate-acum macabru mint, Fiori se nasc, fiori ii simt, Pacatul e in timp ca-i prea finit, Esti zambet cald, esti infinit, Iti multumesc ca ma refaci sa simt

brutal simt, brutal respir si aleg incet soarta din boabe insirate pe acelasi fir, sperand atroce sa nu schimb doar boaba, ci insasi sirul, soarta ... brutal gandesc ca vreau atroce sa reinviu, sa simt din nou, sa fiu, sa zambesc, oh, doamne, vreau sa pot sa mai zambesc, sa pot sa spun ca din cand in cand si eu traiesc, sau ... de fapt nu .. as vrea sa devin unda sa rup din viata o placere pret de o secunda si-apoi sa spun c-am trait si respirat o secunda plina in neant, cand, de fapt, am respirat brutal, o eternitate in real ...

am aruncat capacul telescopului planetelor ascunse sa nu-l mai pot pune vreodata, sa obtureze el splendoarea si fericirea ultra-mata. respir detalii din umbre si din bezne, ce-au fost ascunse omenirii, sa admir echilibrul lesne al alungarii premenirii. descopar ce nu mi-e dat sa vad si ochiul mi-e cusut in voal, ca sa renasc sa vad ce e si nu doar ce mi-a fost dat, un adevar de ascunzisuri si mirare, un infinit la care-s condamnat, fara de spatiu si de timp, ci doar splendoare.