blogu' lu' Aky

Zambetul ei fragil A secerat universul meu si mai fragil, In care heruvimi desprind cadavre de idei De pe carcasa unei inimi preacurvite. O inima lasata fara idei, fara puls, fara noima E doar ocean fara de ape, In care pesti mirifici zboara Far'de dorinta sa inoate. Si zambetul fragil e tot mai clar, Sorbind un ceai de iasomie, Ochii albastri sunt un dar Prea pulsatil de energie. Acum zambesti citind la mine Si te intrebi pe ce-am pasit, E energia pura non-divina A unui suflet razvratit.

Astazi se implinesc 8 ani de cand a trecut in nefiinta sau intr-o altfel de fiinta. Habar n-am. Nu stiu si nu pot certifica niciuna dintre variante. TAta era genul de om care iubea oamenii. Avea o apreciere deosebita in special pentru prietenele mele. Logic, erau mai apetisante decat Zama, Utza sau restul gastii de motociclisti betivi. Imi pare rau ca nu i-am dat niciuna. In comunismul perfect marxist femeile si bunurile se folosesc la comun. ZAmbetul de sub mustata deasa nu inceta niciodata, nici chiar atunci cand poate ganduri de foc il macinau. M-a invatat sa iubesc oamenii si sa ii apreciez indiferent de cultura, mediu, culoare a pielii, ocupatie. Toti oamenii trebuie respectati. Punct. Spun lucrurilor pe nume, poate prea pe nume cateodata si nu ma voi abate nici acum de la obiceiul meu prost. Vreau sa va povestesc despre cum a murit Tata. Nu vreau sa fiu inteles, ci doar sa mi se respecte dreptul la libera exprimare si protest atunci cand vine vorba despre sistemul defect si je