Castelul

Ma zbat printre nori albi
Lumina prea-puternica a spart ochelarii de soare
Si mi-a obligat retina
sa vada dincolo de lumina
prin ea, cu ea, in spatele ei
la Manuitorul lanternei Universului.

Un fulg de pegas mi-a despicat pieptul
si mi-a lasat sufletul sa cada in palma
dar palma s-a crapat de greutatea sa de seif.
greu ca un seif, incatusat ca un seif, de nedeschis
decat de tine, Spargatorule de suflete,
Deschizatorule de piepturi blamate
fara cagula, inarmat cu Iubire,
cu pace si trezire
nu adormire.

Securea lui HAdes mi-a taiat piciorele de sub cingatoare
Dar cui ii mai trebuie picioare cand poate sa zboare
Si sa inalte din nimic, nicaieri si niciunde,
Castele de emotii, senzatii si unde

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Preda-te

Din lut

Ceas de seara