Despre romantism - Papu si ghioceii
Romantismul e o arta. Unii o au in sange, de-a lungul intregii vieti neavand altceva de facut decat sa si-o finiseze, sa duca la noi limite etc. Altii sunt nevoiti sa si-o cultive, sa o caute intai, sa isi dea seama ca ea exista si apoi sa o cizeleze ca sa poata satisface nevoile femeii de langa ei, bine cunoscuta fiind aprecierea de care dau dovada femeile atunci cand vine vorba de romantism. Acum vreo 2 ani, intr-o dimineata de primavara absolut oribila/superba, in care ma intrebam sub mahmureala diminetii cine o fi fatuca goala care doarme cu spatele la mine, in asternutul meu, cumparat de mine, spalat de mama, in care singura binecuvantare era un six-pack de bergenbier si lirica celor de la Parazitii, aud soneria cum vrea ea(sunetul ei imi parea ca e mai mahmura decat mine) sa anunte venirea unui oaspete. Ma imbrac si cu pasi vioi in zig-zag, zdrelind peretii de pe hol, ajung sa deschid. La usa, cel mai bun prieten, Papu, insotit de 2 "doamne". Imi zic repede in gand ...